Un funcționar civil francez ne-a drogat ca să urinăm, susțin femeile care îl acuză

„Eram foarte slăbită. Aproape că nu-mi mai simțeam picioarele”, spune Anaïs de Vos. „Mi-era frică. Nu înțelegeam ce se întâmplă.”

Era iulie 2011, iar Anaïs, care avea pe atunci 27 de ani, era intervievată pentru un loc de muncă la Ministerul Culturii din Franța, la Paris.

Ea nu consuma cafea de obicei, dar când intervievatorul, un înalt funcționar public pe nume Christian Nègre, i-a oferit una, ea a acceptat din politețe.

A preparat-o chiar el, declară ea pentru BBC Global Women, însă „avea un gust neplăcut...așa că am băut cam jumătate”.

Întâlnirea începuse în birou, dar, după câteva minute, Nègre a sugerat să iasă afară.

În timp ce se plimbau pe străzile Parisului, Anaïs a început să simtă o nevoie inexplicabilă și incontrolabilă de a urina.

Se simțea stânjenită să-i spună lui Nègre că voia să se întoarcă la birou pentru a merge la toaletă, așa că ea i-a spus că îi este frig, folosind acest pretext pentru a putea reveni în clădire.

Însă ea spune că acesta a continuat să meargă mai departe, către malurile Senei, astfel că a fost nevoită să îi spună că trebuie să găsească de urgență o toaletă.

„S-a uitat în ochii mei și mi-a spus: «Ah, trebuie să faci pipi?»”

„M-am simțit ca un copil. Mi s-a părut foarte ciudat felul în care se uita la mine, aproape cu bucurie.”

Ea spune că el a îndrumat-o către uşa unei magazii aflate sub un pod de pe râul Sena şi i-a spus: „Poţi să faci aici”.

În prezent, Anaïs este una dintre cele aproape 250 de femei care cred că Nègre le-a drogat în presupuse incidente petrecute între 2009 şi 2018, obligându-le să treacă prin ceea ce este cunoscut drept „supunere chimică”, o situaţie în care droguri sau medicamente sunt folosite pentru a obţine control asupra unei persoane.

Conceptul de supunere chimică a intrat în atenţia publicului din Franţa în 2024, când soţul lui Gisèle Pelicot a fost găsit vinovat că a sedat-o şi că a invitat străini să o violeze în timp ce aceasta era inconştientă.

„Am început să intru în panică”, spune ea. „Îmi imaginam că mă va împinge în încăpere și va închide ușa în urma mea.”

Simțind că situația era „prea ciudată”, Anaïs a insistat să meargă mai departe.

Au mers până la Muzeul Luvru pentru a folosi toaletele de acolo, însă acestea costau un euro, iar ea își lăsase portofelul la sediul ministerului. Nègre i-a spus că nici el nu avea bani la el.

Disperată și cu dureri din cauza încercărilor de a nu urina, Anaïs a găsit o cafenea care i-a permis să folosească toaleta.

În acel moment deja „mă simțeam foarte slăbită fizic”, spune ea. În timp ce se apropia de baie, și-a pierdut controlul și a urinat pe ea.

Privind înapoi la acest moment din anul 2011, Anaïs găsește o oarecare alinare în faptul că, atunci când a urinat, era în afara câmpului vizual al lui Nègre. „Măcar nu m-a văzut”, spune ea.

„Am fost atât de recunoscătoare că purtam doar o rochie”, adaugă ea, explicând că astfel a fost mai ușor să ascundă ceea ce se întâmplase.

După trei ore petrecute cu Nègre, spune că se simțea „amețită și epuizată”.

Anaïs nu a obținut postul și avea suspiciuni în privința lui Nègre, dar nu a reușit niciodată să înțeleagă exact ce anume o făcuse să se simtă atât de inconfortabil.

Ea a simțit că incidentul i-a afectat încrederea în sine, iar în anii care au urmat a ajuns să urmeze o traiectorie profesională mai puțin ambițioasă.

Apoi, în 2019, a primit o scrisoare de la poliție. Când s-a întâlnit cu anchetatorii, a aflat că aceștia suspectau că era una dintre cele aproape 200 de femei pe care Nègre era acuzat că le-ar fi drogat în timpul unor interviuri de angajare, pretins organizate pentru posturi în cadrul ministerului.

„Am fost șocată", spune ea. „Dar m-am bucurat să aflu că nu eram nebună. Se întâmplase ceva în ziua aceea.”

De atunci, au apărut alte zeci de presupuse victime.

Poliția a considerat că Nègre a folosit diuretice, medicamente utilizate pentru tratarea mai multor afecțiuni medicale, inclusiv a hipertensiunii arteriale, care determină organismul să producă o cantitate excesivă de urină.

În ziua în care s-a întâlnit cu Nègre, Anaïs s-a gândit pentru o clipă că poate acesta îi strecurase ceva în băutură, dar a alungat ideea, spunându-și: „Este vorba de Ministerul Culturii. Așa ceva nu este posibil.”

„Experimente P”

Anaïs menționează că polițiștii i-au spus că au găsit pe computerul lui Nègre un tabel cu presupusele victime, intitulat Experiments P („Experimente P”), și astfel au găsit-o pe ea.

Documentul, spune ea, consemna ora la care femeile soseau la interviuri, momentul în care le era administrat diureticul, cât timp trecea până când urinau și ce lenjerie intimă purtau.

Privind retrospectiv, Anaïs este acum convinsă că gustul ciudat al cafelei pe care i-a preparat-o Nègre provenea de la diuretic.

Ancheta privind activitățile lui Nègre a început în iunie 2018, după ce acesta a fost surprins de un coleg făcând o fotografie unei femei pe sub o masă, potrivit unui comunicat al parchetului publicat în luna februarie a acestui an.

Inițial, el a fost suspendat din funcția de director regional pentru afaceri culturale, înainte de a fi demis de Ministerul Culturii în 2019.

Procurorii au declarat că, în 2018, acesta le-a spus anchetatorilor că „a supus femei unor situații umilitoare” în timpul interviurilor de angajare.

Multe dintre femei spun că au aflat pentru prima dată că este posibil să fi fost victime abia atunci când au fost contactate de poliție.

Unele femei au decis să vorbească după ce au văzut-o pe Anaïs și pe alte femei care îl acuză în relatările din presă.

Nègre, care are peste 60 de ani, este acum anchetat oficial pentru acuzații care includ administrarea de substanțe, încălcarea vieții private și agresiune sexuală. El așteaptă să fie judecat.

BBC i-a prezentat lui Nègre, prin intermediul avocatului său, acuzațiile menționate în acest articol, însă acesta a refuzat să comenteze.

O altă persoană menționată în notițele lui Nègre a fost Marie-Hélène Brice. Nègre a intervievat-o pentru un post la Ministerul Culturii în 2016, la Strasbourg, unde el lucra la acea vreme.

Ea spune că acesta i-a spus că părea stresată și i-a sugerat să meargă într-o plimbare împreună pe afară pentru a „se liniști”.

Însă, în timp ce se plimbau pe malul canalului, Marie-Hélène, la fel ca Anaïs, a simțit o nevoie incontrolabilă de a urina, care a început să îi provoace durere.

Ea spune că Nègre i-a zis că știe o toaletă publică în apropiere, însă când au ajuns la locul respectiv nu exista nicio toaletă.

„Începusem să sufăr cu adevărat...aveam dureri atât de puternice încât eram albă la față, palidă și îmi curgeau lacrimile”, spune ea.

Marie-Hélène spune că nu a avut de ales și a fost nevoită să urineze în public. Ea afirmă că Nègre s-a oferit să o acopere cu haina sa.

„M-am simțit îngrozitor de jenată”, spune ea. „Nu și-a luat ochii de pe mine.”

Marie-Hélène spune că, ani la rând, s-a simțit rușinată.

La fel ca Anaïs, a fost contactată și ea de poliție, care i-a spus că se numără printre presupusele victime ale lui Nègre. „A fost un șoc foarte mare”, adaugă ea.

Supunere chimică

Marie-Hélène spune că, pe lângă suferința psihologică, a rămas și cu probleme urinare.

Ea explică faptul că, deși aceste evenimente s-ar putea să nu se încadreze în tiparul la care oamenii se gândesc de obicei în cazurile de agresiune sexuală, nu are nicio îndoială cu privire la ceea ce i s-a întâmplat: „Am fost atacată, am fost intoxicată, am fost otrăvită, dar pentru mine este o agresiune sexuală, fără îndoială.”

Problema supunerii chimice a fost abordată de deputata franceză Sandrine Josso. Ea a devenit o activistă importantă pe această temă după ce senatorul francez Joel Guerriau a fost găsit vinovat anul acesta că i-a pus ecstasy în băutură cu intenția de a o agresa sexual.

Josso susține că, prea mult timp, Franța nu a făcut suficient pentru a sprijini femeile care au fost drogate și pentru a-i urmări penal pe cei responsabili.

Ea a fost cea care a contribuit la introducerea, în acest an, a unui program-pilot în cadrul căruia femeile care suspectează că li s-au administrat substanțe fără consimțământ pot trimite probe de sânge, de urină sau de păr la un laborator pentru testare, fără a fi nevoite să depună o plângere oficială la poliție.

„Oamenii se mobilizează, victimele raportează mai des astfel de cazuri și depun mai multe plângeri, iar acest lucru este important”, a declarat Josso pentru BBC Global Women.

Există însă limitări. Anaïs, Marie-Hélène și multe alte presupuse victime ale lui Nègre nu au bănuit că fuseseră drogate - și, dacă testele nu au loc foarte curând după administrare, substanțele nu vor apărea în probele de sânge și de urină.

Substanțele administrate pot rămâne detectabile pentru o perioadă mai lungă în păr, însă, pe măsură ce trece timpul, devine mai dificil de stabilit cu exactitate când au fost administrate.

Potrivit profesorului Jean-Claude Alvarez, care coordonează programul-pilot la Spitalul Raymond-Poincaré AP-HP, utilizarea diureticelor în acest mod este „foarte neobișnuită”. El spune că, în cei 26 de ani de activitate ca toxicolog, nu a mai întâlnit un caz similar.

Laboratorul testează în mod curent prezența a 400 de substanțe și, „acum, în Franța, căutăm și diuretice”, adaugă el.

Au trecut acum 15 ani de la întâlnirea lui Anaïs cu Nègre și șapte ani de când ea a vorbit pentru prima dată cu poliția.

La fel ca multe dintre celelalte femei care îl acuză, ea este frustrată de timpul îndelungat necesar pentru ca dosarul lui Nègre să ajungă în instanță.

Între timp, presupusul agresor a continuat să lucreze în domeniul resurselor umane, potrivit Fondation des Femmes, organizație pentru drepturile femeilor care oferă sprijin pentru aproximativ 30 dintre femeile afectate.

„Totul este tulburător și sunt furioasă din cauza modului în care suntem tratate”, spune Anaïs, care acum are 42 de ani.

Ea spune că a vorbit pentru prima dată cu poliția în 2019, dar apoi nu a mai primit nicio informație despre caz până în 2023, în ciuda faptului că le-a trimis numeroase e-mailuri.

„Timp de patru ani, am fost singură cu acest lucru, știind că sunt o victimă. Nu știam ce să fac”, spune ea. „Sunt foarte furioasă pe sistemul de justiție.”

Marie-Hélène descrie această perioadă de așteptare drept „victimizare secundară”.

„Ca victimă, trebuie să demonstrez impactul asupra mea, să merg la un psihiatru, să redactez note specifice”, spune ea.

Întârzierile din acest dosar au făcut ca experiențele să fie și mai greu de suportat.

„Nu simțim neapărat că suntem luate complet în serios”, spune Marie-Hélène.

Kalliopi Mingeirou, de la UN Women, a declarat pentru BBC că guvernele, poliția și sistemele judiciare trebuie să facă mai mult pentru a combate agresiunile sexuale facilitate prin administrarea de substanțe și că autoritățile se confruntă cu „provocări foarte serioase”, iar întârzierile în cazurile de presupuse abuzuri „distrug viețile femeilor”.

BBC a solicitat poliției, sistemului judiciar și guvernului francez să răspundă criticilor privind modul în care au gestionat acest caz, însă acestea nu au oferit un răspuns.

Multă vreme, Marie-Hélène a păstrat tăcerea, până când a încetat să mai simtă rușine.

„Nu trebuie să mă ascund. Eu sunt o victimă”, spune ea.

„Pentru mine, este important să vorbesc public, pentru că acest lucru a permis unor victime să se recunoască în aceste experiențe, să descopere că au fost victime și să depună, la rândul lor, plângere.”

„Este necesar să vorbim deschis în lumea în care trăim; este important să discutăm despre violența sexistă și sexuală.”

Traducerea în limba română a acestui articol, publicat inițial în limba engleză, a fost realizată cu ajutorul tehnologiilor de inteligență artificială. Conținutul tradus a fost revizuit de un jurnalist BBC înainte de publicare. Aflați mai multe despre cum folosim inteligența artificială la BBC.

Editat de Viorica Toma.