Am crescut fugind de FBI

„Chiar și când eram foarte mic, primeam lecții despre revoluții... M-au învățat cum să recunosc polițiștii sub acoperire și agenții FBI într-o mulțime... M-au învățat cum să vorbesc codat la telefon... Pentru mine, totul era ca un joc.”

Zayd Ayers Dohrn nu a avut o copilărie obișnuită.

Pe pereții dormitorului său nu erau personaje Disney. În schimb, se putea uita la portretele lui Che Guevara și Ho Chi Minh. Ani la rând nu a putut merge la grădiniță. Ieșirile cu cortul în familie nu erau pentru a prăji bezele la un foc de tabără, ci, în cel puțin o ocazie, pentru a cerceta o închisoare federală înaintea unei evadări planificate.

Când s-a născut Zayd, mama sa, Bernadine Dohrn, era una dintre cele mai căutate persoane de către FBI. Ea era una dintre liderii Weather Underground, o organizație radicală împotriva războiului, care urmărea să atragă atenția asupra inegalității și injustiției rasiale din America printr-o campanie de atentate cu bombă asupra unor importante clădiri guvernamentale, printre care Capitoliul, Pentagonul și Departamentul de Stat.

Tatăl său, Bill Ayers, a fost, de asemenea, unul dintre cofondatorii grupării. Drept urmare, familia a trăit sub identități false, s-a mutat frecvent și a fost permanent conștientă că există un risc de arestare.

Pentru Zayd, însă, aceasta era pur și simplu viața de zi cu zi.

„Știam că FBI-ul ne urmărea. Nu m-au mințit niciodată în privința asta. Mi-au explicat situația într-un mod pe care credeau că îl poate înțelege și un copil. Știi, ne comparau cu Robin Hood. Eram niște haiduci care furau de la bogați și le dădeau săracilor, cam așa.”

Ambii săi părinți proveneau din familii albe, înstărite, din clasa de mijloc. Mama lui era o studentă eminentă la Drept, la Universitatea din Chicago. Dar după ce Dr. Martin Luther King Jr. a venit în oraș și a sprijinit grevele chiriașilor organizate de activiști în 1966, ea s-a implicat în campanie și a ajuns să creadă că America avea nevoie de o schimbare mai radicală.

Asasinarea lui King, urmată de uciderea de către poliție a lui Fred Hampton, un lider al grupării Black Panther, a împins-o și mai mult spre activism.

„Cred că asta a făcut-o pe mama mea și pe alte persoane ca ea să devină și mai înverșunate”, spune Zayd. „Ea îl considera pe [Hampton] nu doar un prieten, ci și un model, iar propriul ei guvern îl ucisese.”

În ceea ce-l privește pe tatăl său, opoziția față de Războiul din Vietnam și față de recrutarea obligatorie l-a determinat inițial să se alăture grupării.

„Aveau pe atunci un slogan: «Aduceți războiul acasă». Ideea era să aducă violența Războiului din Vietnam pe străzile Americii... să-i facă pe oameni să înțeleagă ce fac (americanii) în afara țării și ce le fac aici, în țară, grupărilor și liderilor de culoare.”

Bombe în poșete

Ideea că un grup de studenți din clasa de mijloc putea comite cu succes atentate cu bombă asupra unora dintre cele mai bine păzite clădiri guvernamentale din țară pare acum de necrezut. Dar, susține Zayd, au reușit să profite de presupunerile pe care oamenii le făceau despre ei pentru că erau tineri, albi și educați.

Femeile se dădeau drept secretare și intrau în clădiri pentru a culege informații și a amplasa explozibili în locuri ferite, adesea în toaletele pentru femei.

„Unul dintre avantajele lor era că erau albi, aveau studii universitare, vorbeau bine și erau destul de înstăriți, așa că puteau circula prin aceste locuri ale puterii fără să atragă prea mult atenția”, explică Zayd.

Privilegiul rasial de care beneficia gruparea a influențat decizia de a se alia cu Black Liberation Army, o grupare desprinsă din partidul Black Panther. Activiștii albi foloseau faptul că aveau acces mai ușor în unele locuri și că nu atrăgeau atenția pentru a-i sprijini pe activiștii de culoare, inclusiv conducând mașinile folosite de aceștia pentru a fugi după evadări din închisoare și alte acțiuni ilegale.

Pe măsură ce Zayd creștea, realitățile vieții în clandestinitate i-au modelat din ce în ce mai mult copilăria. Fără documente oficiale, nu putea merge la școală, iar cei mai mulți dintre prietenii săi erau copiii altor activiști.

O mare parte din copilăria lui s-a asemănat cu cea a altor copii americani, cu excursii cu mașina, ieșiri în familie și vacanțe cu cortul. Dar chiar și aceste activități aveau o puternică tentă revoluționară.

„Cu siguranță nu am fost niciodată la Disneyland sau la Capitoliul SUA sau în alte locuri de genul acesta. Părinții mei mă duceau să văd locuri legate de lupta revoluționară... unde fuseseră uciși eroii lor... unde poliția îl ucisese pe Fred Hampton, unde fusese spânzurat John Brown, unde Nat Turner condusese revolta sclavilor. Era în mare măsură un tur al Americii văzute ca un loc împotriva căruia ei luptau.”

Abia ani mai târziu și-a dat seama că una dintre excursiile cu cortul în familie avusese și un alt scop. Locul de campare se afla la mai puțin de un kilometru de o închisoare federală unde era deținut un membru al Black Panther. Părinții săi folosiseră excursia lor de familie pentru a cerceta zona din jurul închisorii înaintea unei posibile tentative de evadare.

Zayd crede că părinții săi au încercat cu adevărat să se asigure că acțiunile lor nu rănesc pe nimeni. Înainte de explozii erau transmise avertismente, iar dispozitivele erau programate să explodeze atunci când clădirile erau goale. Dar, spune el, odată ce o mișcare recurge la violență, tragediile devin greu de evitat.

„Alegerile lor au fost uneori riscante, periculoase și chiar contraproductive... Au făcut lucruri care ar fi putut avea consecințe îngrozitoare, cumplit de tragice.”

Înainte ca Zayd să se nască, un accident produs în timp ce era fabricată o bombă a ucis-o pe iubita de atunci a tatălui său și pe alți doi membri ai grupării.

Deși era copil, Zayd înțelegea riscurile.

„Cu siguranță îmi făceam griji... Aveam prieteni ai căror părinți fuseseră uciși. Aveam prieteni ai căror părinți ajunseseră la închisoare pentru perioade foarte lungi.”

Fiind acum adult și la rândul său părinte, Zayd a petrecut ani de zile încercând să se împace cu alegerile făcute de părinții săi.

El compară modul lor de gândire cu mentalitatea celor care se oferă voluntari să servească în armată. Spune că părinții săi credeau că se aflau într-un război împotriva propriului guvern și că erau dispuși să accepte consecințele pe plan personal.

„Sunt mândru de ei în multe privințe... Într-o perioadă în care majoritatea oamenilor din America, în special majoritatea albilor, erau dispuși pur și simplu să ignore nedreptățile pe care le vedeau și să nu facă nimic, părinții mei erau genul de oameni care insistau să facă ceva.”

Cu toate acestea, lui Zayd îi este greu să-și imagineze o situație în care el însuși ar alege să jefuiască o bancă sau să ajute pe cineva să evadeze din închisoare, în timp ce copiii săi ar rămâne acasă.

„Dar cred și că faptul că pot face această alegere este, în sine, un privilegiu. Cred că sunt mulți oameni în lume care nu au de ales decât să-și pună familiile în pericol pentru a lupta împotriva opresiunii, pentru a lupta împotriva nedreptății.”

După nașterea fratelui mai mic al lui Zayd, Bernadine a decis în cele din urmă să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției și să se predea autorităților pentru ca familia să poată duce o viață cât de cât normală.

Inițial, ea a reușit să evite să intre la închisoare din cauza metodelor ilegale și a erorilor din ancheta FBI, dar, după ce a refuzat să depună mărturie împotriva altor membri ai Weather Underground, a fost încarcerată timp de aproape un an. Tatăl lui Zayd a trebuit să aibă grijă nu numai de el și de fratele său mai mic, ci și de copilul unui alt activist aflat în închisoare.

Zayd, care avea atunci cinci ani, era supărat și furios și o implora pe mama lui să vină acasă. Ea îi scria din închisoare, încercând să-i explice situația, iar el păstrează și citește acele scrisori și astăzi.

„Îmi spunea că faptul că este mamă era cel mai important lucru din lume pentru ea și că a fi revoluționară era, de asemenea, cel mai important lucru din lume pentru ea”, spune Zayd.

„Îmi dădea drept exemple eroii ei, precum Martin Luther King Jr., Fred Hampton și Malcolm X, oameni care au luptat pentru o cauză și care aveau, cu toții, copii.”

Astăzi, părinții săi au amândoi peste 80 de ani.

Zayd îi descrie drept „bunici extraordinari”, dar râde la sugestia că vârsta le-ar fi temperat convingerile politice.

După ce a ieșit din clandestinitate, mama sa a devenit profesoară de drept și a condus timp de 40 de ani o clinică juridică, ajutând persoane despre care credea că fuseseră nedreptățite de sistemul de justiție penală.

Tatăl său a devenit profesor și s-a dedicat reformării sistemului public de învățământ.

Metodele lor se schimbaseră. Convingerile, nu.

„S-ar simți jigniți dacă cineva i-ar numi moderați sau liberali”, spune Zayd.

Acest articol se bazează pe un episod al emisiunii Outlook de la BBC World Service, „America's Most Wanted: My Family on the Run”.

Traducerea în limba română a acestui articol, publicat inițial în limba engleză, a fost realizată cu ajutorul tehnologiilor de inteligență artificială. Conținutul tradus a fost revizuit de un jurnalist BBC înainte de publicare. Aflați mai multe despre cum folosim inteligența artificială la BBC.

Editat de Viorica Toma.